Descoperă importanța utilizării inoxului în amenajarea unei bucătării profesionale HoReCa!

28/07/2022
de catre Sorina Altiparmak

Toate bucătăriile profesionale ale restaurantelor sau ale hotelurilor prezintă echipamente și ustensile fabricate din inox. Care sunt avantajele folosirii acestui material și de ce trebuie să ții cont atunci când dorești să amenajezi o bucătărie profesională?

Inoxul este principalul material utilizat în industria alimentară și în unitățile HoReCa, pentru fabricarea diferitelor echipamente și ustensile de bucătărie.

Inoxul, materialul ideal pentru o bucătărie profesională de top!

Inoxul prezintă numeroase avantaje pentru a fi utilizat în bucătăriile profesionale. Dacă deții o bucătărie comercială, oricât de mică ar fi aceasta, faptul că echipamentul folosit este din inox creează un caracter profesional care ajută la ridicarea standardului de calitate. Oțelul inoxidabil prezintă numeroase proprietăți pentru utilizarea într-o bucătărie profesională:

  • Rezistență sporită la temperaturi înalte și la schimbări bruște de temperatură
  • Nu prezintă porozități
  • Nu alterează gustul mâncărurilor preparate
  • Este un material foarte ușor de curățat
  • Deține proprietăți antiseptice
  • Este ușor de fabricat
  • Este mai ieftin spre deosebire de alte aliaje

Dacă este curățat și igienizat periodic, inoxul este un material ce nu permite dezvoltarea germenilor pe suprafața sa, datorită caracterului non-poros. De aceea mesele, dulapurile sau diferitele spații de gătit sunt fabricate din acest material. Proprietățile sale antiseptice reprezintă motivul pentru care este preferată utilizarea lui și în spitale sau în laboratoarele biomedicale.

În plus, suprafața netedă înseamnă că niciun lichid sau substanță nu poate pătrunde prin material. Prin urmare, este o alegere sigură atunci când vine vorba de utilizarea sau păstrarea alimentelor și băuturilor în recipiente fabricate din inox, pentru că păstrează caracterul nealterat al acestora.

Utilizarea unor echipamente din inox de cea mai bună calitate contribuie la succesul afacerii tale!

Mulțumită tuturor acestor proprietăți, echipamentele fabricate din inox sunt indispensabile atunci când dorești să amenajezi o bucătărie profesională de calitate. Inoxul asigură un nivel de curățenie pe care puține materiale îl oferă. Omogenitatea și curățenia unui întreg set de mobilier, ustensile și alte articole fabricate din oțel inoxidabil reprezintă o garanție a calității și igienei în orice bucătărie.

Oțelul inoxidabil este unul dintre cele mai comune materiale găsite astăzi în bucătăriile profesionale, deoarece este durabil, ușor de întreținut și rezistent la coroziunea diferiților acizi găsiți în carne, fructe și legume. O simplă dezinfectare a suprafețelor din inox asigură o igienă bună și previne dezvoltarea bacteriilor, a mucegaiului sau a altor germeni.

Este important să alegi echipamente profesionale din inox, oferite de către Ideal Inox, un producător cu experiență.

Optează pentru utilaje profesionale HoReCa fabricate din cel mai rezistent material pentru bucătăria ta!

Comentarii

Nici o postare găsită

Adaugă un Review