Află care sunt configurațiile utile în designul unei bucătării profesionale HoReCa

22/05/2022
de catre Sorina Altiparmak

Amenajarea și utilarea corespunzătoare a unei bucătării profesionale HoReCa depinde în bună măsură de investiția în echipamente profesionale de calitate. În funcție de profilul afacerii tale și de spațiul de care dispui, vei alege utilaje horeca specifice pentru a-ți impulsiona afacerea. Cu cât o bucătărie profesională va fi mai bine proiectată și echipată, cu atât șansele sale de succes vor fi mai mari.

Eficientizarea și randamentul bun al unui local (fie el restaurant, bar sau fast-food) stau în configurația și designul funcțional al elementelor din care este alcătuită bucătăria profesională. Iată care sunt principalele configurații întâlnite în cadrul unei bucătării profesionale HoReCa și care sunt avantajele lor:

1) Configurația în linie

Acest tip de amenajare înseamnă că mesele și echipamentele sunt aliniate, astfel încât să ofere un flux de lucru eficient, atunci când se prepară mâncărurile. Această configurație este utilizată în special în cazul restaurantelor de tip fast-food sau a pizzeriilor, acolo unde sunt urmate etape specifice și consecutive de preparare a produselor. Așadar, atunci când dorești un flux de lucru rapid pentru un număr restrâns de feluri de mâncare, poți opta pentru acest tip de configurație.

2) Configurația tip insulă

Această configurație se caracterizează prin prezența unui bloc central de pregătire a felurilor de mâncare. În cadrul acestui bloc central de preparare sau insule, se găsesc de obicei aragazurile, și plitele pentru gătit felurile de mâncare. De-a lungul pereților se montează mesele și suporturile pentru tăierea și pregătirea alimentelor înainte de gătire. Acest tip de configurație este folosit în cadrul restaurantelor sau a unităților ce pregătesc porții numeroase și variate de mâncare.

3) Configurația pe zone de lucru

Pentru a beneficia de un flux de lucru optim pentru prepararea unor meniuri variate este nevoie de amenajarea unor zone specifice de activitate. Fiecare etapă în prepararea mâncărurilor poate avea loc într-o anumită zonă specială din cadrul bucătăriei profesionale. Fiecare astfel de zonă va fi echipată în prealabil cu utilajele corespunzătoare pentru a realiza sarcini specifice dar complementare.

Poate exista o zonă de spălare, o zonă de preparare a alimentelor și o zonă de gătit. În acest fel, se eficientizează munca, realizându-se mai puțini pași și de asemenea, se poate răspunde mai bine cerințelor unui anumit local cu volum mare de lucru.

4) Configurația ergonomică

Ergonomia într-o bucătărie profesională HoReCa este esențială pentru pregătirea cât mai rapidă și eficientă a diferitelor feluri e mâncare. Atunci când spațiul este limitat, este importantă amenajarea optimă a echipamentelor și a ustensilelor de bucătărie, astfel încât să fie cât mai accesibile. În fiecare zonă de lucru este bine să se găsească principalele echipamente necesare pentru realizarea unei anumite sarcini – prepararea alimentelor, gătit, spălat etc. În acest fel, se creează un spațiu funcțional, în care fiecare detaliu și element contribuie la succesul afacerii. Acest tip de configurație se potrivește oricărui tip de bucătărie profesională, indiferent de spațiu și destinație.

Poți opta astfel pentru diferite configurații, în funcție de spațiul bucătăriei profesionale și profilul afacerii tale. Pentru o utilare optimă poți să ții cont și de achiziționarea unor linii de gătit profesionale ( Linia 630Linia 700, Linia 930)  ce conțin echipamente dintr-o gamă unitară din punct de vedere al designului și al funcționalității. Acest tip de linii profesionale se îmbină ideal și pot fi configurate în funcție de cerințele fiecărei bucătării profesionale.

Comentarii

Nici o postare găsită

Adaugă un Review